Papa Francisc, șocat de gestul unei femei. A răbufnit în public: „Mi-am pierdut răbdarea și am certat-o”

de: Anca Lupescu
12 05. 2023

Papa Francisc, în timpul discursului său în fața Statelor Generale despre natalitatea din Roma, a povestit și o anecdotă petrecută în Piața Sfântul Petru, în timpul audienței de miercuri, când o femeie s-a apropiat de el și l-a întrebat dacă îi binecuvântează copilul.

Papa Francsic, răbufnire la adresa unei femei

În acel moment, femeia a deschis geanta în care se afla câinele ei. Suveranul Pontif a povestit:

„Mi-am pierdut răbdarea și am certat-o pe doamna, spunându-i: „Mulți copii sunt flămânzi și tu îmi aduci un câine”.

Bergoglio a subliniat că acestea „sunt scene din prezent”, dar trebuie să fim atenți pentru că ar putea deveni „obiceiul viitorului”.

Papa Francisc a criticat cuplurile care aleg să aibă animale de companie în loc de copii, considerându-le egoiste, argumentând că decizia lor duce la o pierdere de „umanitate” și este în detrimentul civilizației.

Papa a făcut aceste comentarii în timp ce vorbea în fața unei audiențe generale despre Sfântul Iosif, tatăl pământesc al lui Iisus.

Papa, supărat pe cuplurile care nu vor să aibă copii

Francisc lăuda decizia lui Iosif de a-l crește pe Iisus ca fiind „una dintre cele mai înalte forme de iubire”, când a virat spre subiectul adopției și al copiilor orfani din zilele noastre. El și-a îndreptat apoi atenția asupra cuplurilor care optează pentru animale în locul copiilor.

„Vedem că oamenii nu vor să aibă copii, sau doar unul și nu mai mult. Și multe, multe cupluri nu au copii pentru că nu vor, dar au doi câini, două pisici… Da, câinii și pisicile iau locul copiilor”, a spus Papa.

„Da, este amuzant, înțeleg, dar aceasta este realitatea. Și această negare a paternității sau a maternității ne diminuează, ne ia umanitatea. Și în acest fel civilizația devine îmbătrânită și fără umanitate, pentru că pierde bogăția paternității și a maternității. Iar patria noastră suferă, pentru că nu are copii.”

Francisc a spus că cuplurile care nu pot avea copii din punct de vedere biologic ar trebui să ia în considerare adopția.

„Câți copii din lume așteaptă ca cineva să aibă grijă de ei”, a spus Francisc. „A avea un copil este întotdeauna un risc, fie pe cale naturală, fie prin adopție. Dar este mai riscant să nu-i ai. Este mai riscant să refuzi paternitatea sau să refuzi maternitatea, fie ea reală sau spirituală.”